miercuri, 24 februarie 2016

Ne vom intoarce intr-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,
ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat, 
cum apele se-ntorc din nori
sau cum se-ntoarce, tremurat,
pierdutul cântec de viori.

Ne vom întoarce într-o zi...
şi cei de azi cu paşii grei
nu ne-or vedea, nu ne-or simţi
cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
uşori, ţinându-ne de mâini,
toţi cei de ieri în cei de-acum,
cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-am strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
şi-n cântecul pe care şi-l 
vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji
şi-n orice geamăt viitor,
tot noi vom sta, tot noi vom fi,
ca o sămânţă-n taina lor.

Noi, cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
cu vechiul nostru duh fecund,
ne-napoiem şi-n disperări,
şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri, 
tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca şi ieri,
va sângera sau va iubi.

Radu Gyr

“O sa se bata cu noi si morti, iar noi sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!” – Pr. Gheorghe Calciu

miercuri, 1 aprilie 2015

Durerea

Oprită să urce în ceruri vreodată,
Durerea n-are aripi să-şi facă vânt, 
Ci calcă pe lespezi, încovoiată,
Înger pururi încătuşat de pământ.

Adâncu-i glas n-ajunge la stele...
Braţele-i vântură cenuşă şi lut
Presărându-le peste răni grele.
Dar Domnul a ales-o de la început.

În ochii ei luceşte încă neînţeleasă
Lumina, semnul Lui izbăvitor,
Şi a pus-o mai presus, crăiasă
Şi pildă, îngerilor tuturor.

Ea nu ştie... dar cînd somnul o doboară
În  miezul nopţii şi-al tăcerii,
Marii îngeri pe pământ coboară
Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.

Vasile Voiculescu - Poeme cu îngeri (1927)

miercuri, 18 februarie 2015

Imn morţilor

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, mormite noi,
de vi se pierde urma-n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane,
morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.
Radu Gyr

vineri, 30 ianuarie 2015

Antiteze

N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,
surâd numai acei care suspină,
de n-ai fi râs, n-ai fi știut să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
n-ai jindui după un colț de rai, 
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Și nu te-nalți în slăvi, dacă nu cazi
cu fruntea grea în pulbere amară,
iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseară.

Radu Gyr

joi, 22 ianuarie 2015

M-am intors nicaieri

Sunt liber iar. Nu căutați decât la nume
asemănări cu cel care-am fost ieri.
M-au dus în temniță de undeva, în lume,
și astăzi m-am întors nicăieri.

Nevasta și mama nu m-au asteptat:
una era prea tânără, cealaltă prea bătrână.
S-au privit o clipă în ochi și au plecat:
care spre viață, care spre țărână.

Prietenii, puțini câți am avut,
m-or fi uitat și ei, de-atat amar de vreme,
căci pe la toate ușile-am bătut,
dar n-a ieșit nici unul să mă cheme.

De peste tot numai cenușa tristă,
numai pustiu de ghiață și ruine.
În gara-ntoarcerii, nici o batistă
nu flutura acuma pentru mine.

M-am întors nicăieri. Nu mai am în cetate
nici casă, nici visuri, nici frați.
Sunt liber iar. Sărmană libertate,
mai bine-am fi murit întemnițați!

Andrei Ciurunga

joi, 15 ianuarie 2015

Ingere palid

Îngere palid, îți mister
Cum că a lumei valuri și șoapte
Este durere și neagră noapte
Pe lângă cer?

Nu știi tu, oare să zbori,
Să lași pământul, tristă ruină?
De-ți place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?

O, dar pământul încă te ține
În niște lanțuri țesute-n rai.
De mult zburai tu în lumi senine
De nu iubeai.

Mihai Eminescu

Rugaciune

Crăiasă, alegându-te
Îngenunchiem, rugându-te:
Înalță-ne, ne mântuie
Din vălul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară
O, Maică preacurată
Și pururea fecioară,
Marie!

Noi ce din mila sfântului
Umbră facem pământului
Ruganu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, maică preacurată,
Și pururea fecioară,
Marie!

                         Mihai Eminescu

vineri, 26 decembrie 2014

Colind

Pe malul Trotușului
Cântă robii Domnului.
Înjugați la jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferință multă
Și-i cu lacrimi împletită.

În inima robului,
Domnu-și face ieslea Lui,
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Și din flori picură rouă.

Stă un copilaș în zare
Și privește cu mirare
La fereastra de-nchisore.
Lângă micul copilaș
S-a oprit un îngeraș
Ce-i șoptește drăgălaș:

"Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat în închisoare
Unde-i Domnu-ntemnițat"
Și copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.

Valeriu Gafencu

vineri, 12 decembrie 2014

Nu-s vinovat fata de tara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
- Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul mei abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din gradina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură - 
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
- Nu-s vinovat faţă de ţara mea.



Andrei Ciurunga, Poeti in inchisori

miercuri, 30 octombrie 2013

Icoana

N-am să uit - pe-un şes podit cu pai-
Câte zile-or fi să-mi mai rămână.
O căruţă trasă de doi cai
şi în ea - o femeie bătrână.

Carul scârţâia din osii, sfânt,
şi-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce,
că bătrâna duce - sau aduce?! -
o căruţă plină cu pământ.

Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duşi;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
şi lumina prinsă în ţăruşi.

Ea stătea ca-n strană, cuvioasă,
şi privea tot timpul înainte.
poate-şi aducea strămoşii acasă,
poate-şi avea carul cu morminte?!

Numai drumul dacă-l mai vedea,
ochii ei alunecau departe:
parcă ţara o ducea cu ea,
parcă o muta în altă parte...

Şi am vrut să-i strig o întrebare:
Spune, unde duci acel pământ?
E ţărână scoasă de vânzare?!
Sau e de la propriu-ţi mormânt?

Pentru pomi îl duci sau pentru oale?
Ori, poate-i pământ răscumpărat
de la străbunii dumitale
care îl vândură altui sat?

Dar bătrâna n-auzea, se pare,
parcă semăna cu o statuie,
parcă semăna cu-o lumânare
mai mocnind un fir de flăcăruie...

Doar pe chip i le citeai pe toate:
parcă nu avea dreptul să moară
până nu va face o dreptate
poate sie, nouă, bunăoară.

Şi o urmării, fără de grai,
până zarea o-nghiţi, -ntr-un fel,
ori pân' se topi cu tot cu cai
în ţărâna şesului acel...

...Cea icoană o mai văd şi-acum
fără-asemănare-n univers:
o femeie şi doi cai, pe drum,
şi-o căruţă, îmbătrânind din mers...

Nicolae Dabija - Doruri interzise

luni, 21 ianuarie 2013

Lauda omului

Din punctul de vedere al copacilor,
Soarele-i o dungă de căldură,
oamenii - o emoţie copleşitoare...
Ei sunt nişte fructe plimbătoare
ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere al pietrelor,
Soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare...
Sunt mişcare adăugată la mişcare
Şi lumina ce-o zăreşti, din soare!

Din punctul de vedere al aerului,
Soarele-i un aer plin de păsări,
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaîntâlnite,
Cu aripi crescute înlăuntru,
Care bat, plutind, planând,
într-un aer mai curat -  care e gândul!

Nichita Stănescu  

duminică, 20 ianuarie 2013

Îndrăgostiţi

O ploaie să sfărâme asfalturile,
aşteptăm o ploaie să ne răzbune -
peste noapte, pe străzi, să ţâşnească iarba închisă
şi noi s-alergăm prin ea, dând de vulpi, strecurate, nebune.

Să-nmugurească uşile, să sloboadă lăstari:
dimineaţa, oamenii să deschidă-nfrunzită fereastra -
miraţi, fericiţi, buimăciţi să iasă în stradă...

Am scris, mai demult, versuri lungi despre asta.

Nicolae Dabija - Doruri interzise

miercuri, 16 ianuarie 2013

Eminescu

Când mă gândesc
                        cât de mult
                                       ne iubise
                                                   izvoarele,
şi codrii,
             şi doinele
                           ce au fost a-l cunoaşte - 
îmi vine să cred
                       că poeţii mari
                                           îşi aleg
                                                      popoarele
în mijlocul cărora
                             au
                                 a se naşte.

Nicolae Dabija - Doruri interzise

joi, 27 decembrie 2012

Azi şi-n celule-i sărbătoare

Azi şi-n celule-i sărbătoare
Şi inimi mii cântă-n surdină
Minunea, naşterea divină.
E azi Craciunul Sfânt şi Mare.

Şi mii de suflete în vrajă
Închină imn Celui de Sus,
Şi mii de suflete de strajă
Se pleacă blândului Iisus.

Căci El ne-aduce-n dar iubirea
Pe-acest neâmpăcat pământ.
El este-n veac nemărginirea
Osana! Iisuse Sfânt!

Craciun 1958
Despa Olariu, Poeti dupa gratii

miercuri, 26 decembrie 2012

Noaptea de Crăciun

Ferecat în lanţuri, sfâşiat de ger,
Mă veghează-n noapte crâncen temnicer.
Mi-au luat fereastra, hainele-mi luară,
Mă rotesc de una, frigul ma doboară.
Temnicerii toarnă apă pe podea;
Iisuse, mă doare, crucea mi-e prea grea.
Noapte de Crăciun, nu mai cânt "Domn, Domn".
Iisuse, mi-e foame, Iisuse, mi-e somn...

Petru C. Baciu, Poeti dupa gratii

marți, 25 decembrie 2012

Noaptea de Crăciun

Ieşim ca nişte cârtiţe din hruba
În care picuri grei de apă cad.
În faţa porţii ne aşteaptă duba
Să ne transporte undeva-n alt iad.

Îngrămădiţi pe coridor de-a valma,
Păşim în gând cu semnul Sfintei Cruci.
Ne-mproaşcă cu ocara si sudalma
Cordoanele de cerberi politruci.

Şi, înşfăcându-ne cu lăcomie,
Ne-nghite duba ca un căpcăun.
În tot oraşu-i linişte pustie
În noaptea asta tristă de Crăciun.

Sub streaşina cu ţurţuri şi cu vată
Nu mai vibrează glasuri argintii,
Dintr-o copilărie-ndepărtată
Răsună-n noi colindele târzii.

Nu-şi mai vesteşte nimeni bucuria
Că S-a născut în noaptea asta Christ.
Doar îngerii Îi cântă-n cer solia,
Crăciun amar, însângerat şi trist.

Copiii azi se roagă sub icoane
Să le aducă Moş Crăciun, în zori,
Mălai în locul pungii cu bomboane
Şi taţii îngropaţi în închisori.

Ionel Zeană, Poeti dupa gratii

duminică, 23 decembrie 2012

Vieţaşii

Demult, demult... la început de osândă
mai întreba de noi la poarta de-afară
câte-o nălucă de mamă plăpândă
sau câte-o nevastă amară, amară.

Un an, doi, trei... din lumea cealaltă
mai sosea câte-un răvaş mirosind a grădini.
Apoi tăcerea crescu peste noi tot mai 'naltă.

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată...
Şi umbra celeilalte vieţi
căzu de pe noi, măcinată
ca tencuiala de pe pereţi.

Iar noi ne-am desprins de pe timp ca o zgură.
Afară, părinţii bătrâni
poate de ani şi de ani se făcură
pâine, zumzet, fântâni.

Nevestele-or avea lacrimi tot mai puţine
şi-n păr mai multe zăpezi înţelepte,
şi-or fi învăţat să nu mai suspine
şi să nu ne aştepte.

Feciorii noştri or fi crescut mai departe,
mai frumoşi şi mai fără de noi
şi-or fi purces spre oraşe străine la carte,
de n-or fi căzut undeva-n război.

Şi fetele noastre cu boiuri de floare
or fi plecat mirese-n caleşti,
alături de miri rupţi din soare,
ca nişte prinţi din poveşti.

Şi-acolo-n cămine albastre vor coase
cu mâna subţire si moale,
plecate sub lampă, madone duioase,
scutece albe ca nişte petale

pentru odrasle bălaie ca spicul,
care vor râde mâine-n iatac,
departe de moarte şi de bunicul
pierdut, fără nume, în piatră, în veac.

Radu Gyr, Poeti dupa gratii