miercuri, 1 aprilie 2015

Durerea

Oprită să urce în ceruri vreodată,
Durerea n-are aripi să-şi facă vânt, 
Ci calcă pe lespezi, încovoiată,
Înger pururi încătuşat de pământ.

Adâncu-i glas n-ajunge la stele...
Braţele-i vântură cenuşă şi lut
Presărându-le peste răni grele.
Dar Domnul a ales-o de la început.

În ochii ei luceşte încă neînţeleasă
Lumina, semnul Lui izbăvitor,
Şi a pus-o mai presus, crăiasă
Şi pildă, îngerilor tuturor.

Ea nu ştie... dar cînd somnul o doboară
În  miezul nopţii şi-al tăcerii,
Marii îngeri pe pământ coboară
Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.

Vasile Voiculescu - Poeme cu îngeri (1927)