O ploaie să sfărâme asfalturile,
aşteptăm o ploaie să ne răzbune -
peste noapte, pe străzi, să ţâşnească iarba închisă
şi noi s-alergăm prin ea, dând de vulpi, strecurate, nebune.
Să-nmugurească uşile, să sloboadă lăstari:
dimineaţa, oamenii să deschidă-nfrunzită fereastra -
miraţi, fericiţi, buimăciţi să iasă în stradă...
Am scris, mai demult, versuri lungi despre asta.
Nicolae Dabija - Doruri interzise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu