vineri, 30 ianuarie 2015

Antiteze

N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,
surâd numai acei care suspină,
de n-ai fi râs, n-ai fi știut să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
n-ai jindui după un colț de rai, 
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Și nu te-nalți în slăvi, dacă nu cazi
cu fruntea grea în pulbere amară,
iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseară.

Radu Gyr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu