Voi n'aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne.
Sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.
Voi n'aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n'aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava şi binele ţării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n'aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harfele vieţii.
Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţaie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.
Voi nu ştiţi în crunta 'nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se'nchid în zăvoare,
şi'n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.
Aţi stat la ospeţe'ncărcate
gonind dupa fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candelă-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Aşa sunteţi toti cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul şi vineţi,
gustăm din osândă şi spaimă.
Când porţile spărge-se-vor toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărâmate,
voi nu ştiţi ce'nseamnă'nvierea din moarte,
căci n'aţi fost cu noi în celule.
Radu Gyr, Poeti dupa gratii
