Bunicul

I se trecea cărunteţea prin barbă,

aşa cum trece vântul prin iarbă.

Cărţi încătărămate deschidea liniştit -

cu litere roase de atâta citit.

Păstra pe geam, din toamnă, o gutuie

cu pielea străvezie şi gălbuie - 

se vedeau printr-însa seminţele

ca printr-un nebun suferinţele.

El - la lumina ei - citea sub scară, 

sau, ore, urmărea cum plouă afară;

pogorau ploile acolo, pe plai

parcă galopau herghelii de cai.

Înconjurat de nepoţei, lângă fereşti,

bunicul a murit spunând poveşti.

Se-nghesuiau la geamuri zări pustii...

şi-n jurul lui, - cum respirau copii,

cum lăcrimau, că nu vor mai afla

cum se termină-n veci, povestea cea!...

...În timp ce, lângă geamurile-acele,

gutuia işi muta lumina-n stele.

Nicolae Dabija - Doruri interzise