Sergentul

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venia un om, cu jale, zicând în gândul lui:
"Mai lungă-mi pare calea, acum la 'ntors acasă...
Aş vrea să sbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!"
Şi bietul om slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pededesupt,
Păşia trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Sbura ca o lumină de glorie mareaţă.
Şi 'n ochii lui de vultur, adânci, vioi şi mari,
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încununată.
Calică-i era haina, dar strălucia pe ea
Şi crucea Sfântului Gheorghe ş'a României Stea.
Românul venia singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare,
Şi vede nu departe, în faţa lui venind
Un corp de oaste mândra în aur strălucind.
Erau trei batalioane de gardă 'mpărătească,
Mergând voios la Plevna cu dor s'o cucerească.
În frunte-i Colonelul, semeţ, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privia ades' cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodată, el dă cu ochii de sarbădul Român,
Ce stase 'nloc la umbră, sub un stejar batrân.
Şi mult se minunează şi nici că-i vine-a crede,
Când crucea Sfântului Gheorghe pe sânul lui o vede.
S'opreşte regimentul, iar bravul Colonel
Se 'nchină la drumeţul, s'apropie de el
Şi-i zice cu blândeţe: "De unde vii, străine?"
- "Vin tocmai de la Plevna". - "Cum e acolo?" - "Bine"
- "Dar aste decoraţii, cum, cine ţi le-a dat?"
- "Chiar Domnitorul nostru ş'al vostru Împărat"
- "Dar pentru care fapte?" - "Ştiu eu?... Ci-că drept plată
Că am luat eu steagul redutei! Şi pedată
Cu el străpunşi de glonţuri ne-am prăbuşit in şanţ..."
- "Dar ce rang ai, voinice?" - "Am rang de Dorobanţ!"
Atunci Colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se 'ntoarce, dă un ordin... Pe loc tot regimentul
Se 'nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.