Între Piatra Detunată
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stîncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtună
E locaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochia
Zece oi s-a ei popor
Ea domnează-n vizuine
Peste turme şi păstori.
La frumuseţe şi la minte
Nici-o giună nu-i samănă
Vrednică de-a ei părinte,
De Decebal, ea era.
Dar cum Dacia au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pe cel care-ar fi scăpat-o
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână
Deşi e biruitor,
Frumuseţei ei se-nchină
Se subjugă de amor.
Împăratun-n van cătă
Pe Dochia a îmblânzi.
Văzând Patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi
Prin a codrului potică,
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paşte peste plai
A ei haină aurită
O preface în săiag,
Tronu-i iarba înverzită
Schiptru-i este un toiag.
Traian vine-n astă ţară
Şi de-o birui deprins
Spre Dochia cea fugară
Acu mâna a întins.
Atunci ea, cu graiu fierbinte
"Zamolxis, o Zeu! striga,
Te giur pe al meu părinte
Astăzi, rog, nu mă lăsa!"
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braţ Traian,
De-al ei zeu scutită zână
Se preface-n bolovan.
El petroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi,
Pre ea pune-a sa coroană
Nici se poate despărţi.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi coperă-a ei sân,
Din a ei plâns naşte ploaie,
Tunet din a ei suspin
O ursit-o priveghează,
Şi Dochia deseori
Peste nouri luminează
Ca o stea peste păstori.
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stîncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtună
E locaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochia
Zece oi s-a ei popor
Ea domnează-n vizuine
Peste turme şi păstori.
La frumuseţe şi la minte
Nici-o giună nu-i samănă
Vrednică de-a ei părinte,
De Decebal, ea era.
Dar cum Dacia au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pe cel care-ar fi scăpat-o
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână
Deşi e biruitor,
Frumuseţei ei se-nchină
Se subjugă de amor.
Împăratun-n van cătă
Pe Dochia a îmblânzi.
Văzând Patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi
Prin a codrului potică,
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paşte peste plai
A ei haină aurită
O preface în săiag,
Tronu-i iarba înverzită
Schiptru-i este un toiag.
Traian vine-n astă ţară
Şi de-o birui deprins
Spre Dochia cea fugară
Acu mâna a întins.
Atunci ea, cu graiu fierbinte
"Zamolxis, o Zeu! striga,
Te giur pe al meu părinte
Astăzi, rog, nu mă lăsa!"
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braţ Traian,
De-al ei zeu scutită zână
Se preface-n bolovan.
El petroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi,
Pre ea pune-a sa coroană
Nici se poate despărţi.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi coperă-a ei sân,
Din a ei plâns naşte ploaie,
Tunet din a ei suspin
O ursit-o priveghează,
Şi Dochia deseori
Peste nouri luminează
Ca o stea peste păstori.
Gheorghe Asachi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu