Cicoarea

Pe pârâu de rouă
Plimbă-mi-se, plimbă
tânără mlădiţă
prin rouă desculţă,
Zâna florilor,
floarea zorilor,
rouă adunându-şi
paharul umplându-şi,
şi ea mi-se crede
că nimeni n'o vede.

Dar o a văzut
drăguţ sfântul soare;
şi cum o-a văzut
mult că i-a plăcut
şi 'n grab'a mânat
doi luceferi,
peţitorii ei.
În cas' de-au intrat,
ea i'a 'ntâmpinat
şi mi-i-a 'ntrebat:
- "Doi luceferi,
ospeţitorii mei,
treceţi de-odihniţi
şi vă veseliţi!"
Dar ei răspundeau,
din gură-i ziceau:
- "N'am venit s'odihnim,
să ne veselim,
ci-am venit să peţim
şi să logodim;
vrei pe sfântul soare,
că el e mai mare?"

Ea de-i auzi,
din grai le grăi:
- "Ba, eu n'oi voi,
soare soţior,
că-i tot călător,
ziua peste sate,
seara peste munte
şi noaptea
pe ape!"
Doi luceferi
peţitorii ei,
se 'ntorcând la soare
i-au spus de urmare.
Soarele s'aprinse
de necaz, şi zise:
- "Lăsaţi-mi-o 'n pace
că mi-o voiu preface
în fragedă floare,
floare de cicoare
cu ochi după soare;
Când oi răsări
ea s'o 'nveseli;
când oi asfinţi,
ea s'o ofili;
când oi scăpăta,
ea s'o aduna!"