Ne vom intoarce intr-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,

ne vom întoarce neapărat.

Vor fi apusuri aurii,

cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat, 

cum apele se-ntorc din nori

sau cum se-ntoarce, tremurat,

pierdutul cântec de viori.

Ne vom întoarce într-o zi...

şi cei de azi cu paşii grei

nu ne-or vedea, nu ne-or simţi

cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,

uşori, ţinându-ne de mâini,

toţi cei de ieri în cei de-acum,

cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-am strecura, tiptil,

în toate dragostele noi

şi-n cântecul pe care şi-l 

vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji

şi-n orice geamăt viitor,

tot noi vom sta, tot noi vom fi,

ca o sămânţă-n taina lor.

Noi, cei pierduţi, re-ntorşi din zări,

cu vechiul nostru duh fecund,

ne-napoiem şi-n disperări,

şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri, 

tot noi vom curge, zi de zi,

în tot ce mâine, ca şi ieri,

va sângera sau va iubi.

Radu Gyr

“O sa se bata cu noi si morti, iar noi sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!” – Pr. Gheorghe Calciu

Durerea

Oprită să urce în ceruri vreodată,

Durerea n-are aripi să-şi facă vânt, 

Ci calcă pe lespezi, încovoiată,

Înger pururi încătuşat de pământ.

Adâncu-i glas n-ajunge la stele...

Braţele-i vântură cenuşă şi lut

Presărându-le peste răni grele.

Dar Domnul a ales-o de la început.

În ochii ei luceşte încă neînţeleasă

Lumina, semnul Lui izbăvitor,

Şi a pus-o mai presus, crăiasă

Şi pildă, îngerilor tuturor.

Ea nu ştie... dar cînd somnul o doboară

În  miezul nopţii şi-al tăcerii,

Marii îngeri pe pământ coboară

Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.

Vasile Voiculescu - Poeme cu îngeri (1927)

Imn morţilor

Morminte dragi, lumină vie,

sporite-ntr-una an de an,

noi v-auzim curgând sub glie,

ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte

pământul, până-n temelii,

căci arde ţara de morminte,

cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,

morminte vechi, mormite noi,

de vi se pierde urma-n ţară,

vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls şi flori şi cruce

şi dacă locul nu vi-l ştim,

tot gândul nostru-n el v-aduce,

îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane,

morţi sfinţi în lupte şi furtuni,

noi am făcut din voi icoane,

şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrimă de sânge,

ci ne mândrim cu-atâţi eroi.

Nu! Neamul nostru nu vă plânge,

ci se cuminecă prin voi.

Radu Gyr

Antiteze

N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,

surâd numai acei care suspină,

de n-ai fi râs, n-ai fi știut să gemi,

de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai,

cu mâna ta n-ai unge răni străine,

n-ai jindui după un colț de rai, 

de n-ai purta un strop de iad în tine.

Și nu te-nalți în slăvi, dacă nu cazi

cu fruntea grea în pulbere amară,

iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,

e c-ai murit în lacrima de-aseară.

Radu Gyr

M-am intors nicaieri

Sunt liber iar. Nu căutați decât la nume

asemănări cu cel care-am fost ieri.

M-au dus în temniță de undeva, în lume,

și astăzi m-am întors nicăieri.

Nevasta și mama nu m-au asteptat:

una era prea tânără, cealaltă prea bătrână.

S-au privit o clipă în ochi și au plecat:

care spre viață, care spre țărână.

Prietenii, puțini câți am avut,

m-or fi uitat și ei, de-atat amar de vreme,

căci pe la toate ușile-am bătut,

dar n-a ieșit nici unul să mă cheme.

De peste tot numai cenușa tristă,

numai pustiu de ghiață și ruine.

În gara-ntoarcerii, nici o batistă

nu flutura acuma pentru mine.

M-am întors nicăieri. Nu mai am în cetate

nici casă, nici visuri, nici frați.

Sunt liber iar. Sărmană libertate,

mai bine-am fi murit întemnițați!

Andrei Ciurunga

Ingere palid

Îngere palid, îți mister

Cum că a lumei valuri și șoapte

Este durere și neagră noapte

Pe lângă cer?

Nu știi tu, oare să zbori,

Să lași pământul, tristă ruină?

De-ți place cerul, a lui lumină,

De ce nu mori?

O, dar pământul încă te ține

În niște lanțuri țesute-n rai.

De mult zburai tu în lumi senine

De nu iubeai.

Mihai Eminescu

Rugaciune

Crăiasă, alegându-te

Îngenunchiem, rugându-te:

Înalță-ne, ne mântuie

Din vălul ce ne bântuie;

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire,

Privirea-ți adorată

Asupră-ne coboară

O, Maică preacurată

Și pururea fecioară,

Marie!

Noi ce din mila sfântului

Umbră facem pământului

Ruganu-ne-ndurărilor,

Luceafărului mărilor;

Ascultă-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată,

Lumină dulce, clară,

O, maică preacurată,

Și pururea fecioară,

Marie!

                         Mihai Eminescu