joi, 15 ianuarie 2015

Rugaciune

Crăiasă, alegându-te
Îngenunchiem, rugându-te:
Înalță-ne, ne mântuie
Din vălul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară
O, Maică preacurată
Și pururea fecioară,
Marie!

Noi ce din mila sfântului
Umbră facem pământului
Ruganu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, maică preacurată,
Și pururea fecioară,
Marie!

                         Mihai Eminescu

vineri, 26 decembrie 2014

Colind

Pe malul Trotușului
Cântă robii Domnului.
Înjugați la jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferință multă
Și-i cu lacrimi împletită.

În inima robului,
Domnu-și face ieslea Lui,
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Și din flori picură rouă.

Stă un copilaș în zare
Și privește cu mirare
La fereastra de-nchisore.
Lângă micul copilaș
S-a oprit un îngeraș
Ce-i șoptește drăgălaș:

"Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat în închisoare
Unde-i Domnu-ntemnițat"
Și copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.

Valeriu Gafencu

vineri, 12 decembrie 2014

Nu-s vinovat fata de tara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
- Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul mei abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din gradina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură - 
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
- Nu-s vinovat faţă de ţara mea.



Andrei Ciurunga, Poeti in inchisori

miercuri, 30 octombrie 2013

Icoana

N-am să uit - pe-un şes podit cu pai-
Câte zile-or fi să-mi mai rămână.
O căruţă trasă de doi cai
şi în ea - o femeie bătrână.

Carul scârţâia din osii, sfânt,
şi-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce,
că bătrâna duce - sau aduce?! -
o căruţă plină cu pământ.

Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duşi;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
şi lumina prinsă în ţăruşi.

Ea stătea ca-n strană, cuvioasă,
şi privea tot timpul înainte.
poate-şi aducea strămoşii acasă,
poate-şi avea carul cu morminte?!

Numai drumul dacă-l mai vedea,
ochii ei alunecau departe:
parcă ţara o ducea cu ea,
parcă o muta în altă parte...

Şi am vrut să-i strig o întrebare:
Spune, unde duci acel pământ?
E ţărână scoasă de vânzare?!
Sau e de la propriu-ţi mormânt?

Pentru pomi îl duci sau pentru oale?
Ori, poate-i pământ răscumpărat
de la străbunii dumitale
care îl vândură altui sat?

Dar bătrâna n-auzea, se pare,
parcă semăna cu o statuie,
parcă semăna cu-o lumânare
mai mocnind un fir de flăcăruie...

Doar pe chip i le citeai pe toate:
parcă nu avea dreptul să moară
până nu va face o dreptate
poate sie, nouă, bunăoară.

Şi o urmării, fără de grai,
până zarea o-nghiţi, -ntr-un fel,
ori pân' se topi cu tot cu cai
în ţărâna şesului acel...

...Cea icoană o mai văd şi-acum
fără-asemănare-n univers:
o femeie şi doi cai, pe drum,
şi-o căruţă, îmbătrânind din mers...

Nicolae Dabija - Doruri interzise

luni, 21 ianuarie 2013

Lauda omului

Din punctul de vedere al copacilor,
Soarele-i o dungă de căldură,
oamenii - o emoţie copleşitoare...
Ei sunt nişte fructe plimbătoare
ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere al pietrelor,
Soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare...
Sunt mişcare adăugată la mişcare
Şi lumina ce-o zăreşti, din soare!

Din punctul de vedere al aerului,
Soarele-i un aer plin de păsări,
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaîntâlnite,
Cu aripi crescute înlăuntru,
Care bat, plutind, planând,
într-un aer mai curat -  care e gândul!

Nichita Stănescu  

duminică, 20 ianuarie 2013

Îndrăgostiţi

O ploaie să sfărâme asfalturile,
aşteptăm o ploaie să ne răzbune -
peste noapte, pe străzi, să ţâşnească iarba închisă
şi noi s-alergăm prin ea, dând de vulpi, strecurate, nebune.

Să-nmugurească uşile, să sloboadă lăstari:
dimineaţa, oamenii să deschidă-nfrunzită fereastra -
miraţi, fericiţi, buimăciţi să iasă în stradă...

Am scris, mai demult, versuri lungi despre asta.

Nicolae Dabija - Doruri interzise

miercuri, 16 ianuarie 2013

Eminescu

Când mă gândesc
                        cât de mult
                                       ne iubise
                                                   izvoarele,
şi codrii,
             şi doinele
                           ce au fost a-l cunoaşte - 
îmi vine să cred
                       că poeţii mari
                                           îşi aleg
                                                      popoarele
în mijlocul cărora
                             au
                                 a se naşte.

Nicolae Dabija - Doruri interzise