As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă
Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L spoia cu argint pe veşminte,
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de subt pătura sură:
- Doamne, de unde vii? - Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn să tac...
A stat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea urme de răni şi rugină,
parcă purtase lanţuri, cândva...
Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui vărgi.
Părea celula munte, părea căpăţână,
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
şi am dormit o mie de ani...
Când m-am trezit din grozava genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...
Am întins braţele. Nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul. Niciun răspuns.
Doar razele reci ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au împuns.
- Unde eşti, Doamne? - am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mâinile mele
am găsit urmele cuielor Lui...
Radu Gyr, Poeti dupa gratii
