Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!
Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.
Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, mormite noi,
de vi se pierde urma-n ţară,
vă regăsim mereu în noi!
De vi s-au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.
Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane,
morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.
Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.
Radu Gyr
